Noul "foc din apă"

Noul "foc din apă", nu putea proveni dintr-o reacţie chimică obişnuită, nefiind implicaţi nici un fel de reactivi chimici în experiment, în afara apei, considerată a fi inertă din acest punct de vedere iar nivelele energetice raportate, le depăşeau cu mult pe cele ale unor reacţii clasice, prefigurându-se noua sursă energetică a viitorului, ce urma să pună capăt negrei ere a combustibililor fosili, cu toată suita de efecte - în principal negative - asociate acestora.

Deci reacţii nucleare "la borcan", extrem de eficiente energetic şi fără produşi secundari nucleari sau radiaţii letale ?

Opoziţia şacalilor academici a fost frenetică, cum era de aşteptat din partea acestor inchizitori galonaţi, cariera celor doi eminenţi cercetători sfârşindu-se abrupt, sub avalanşa de acuzaţii aberante şi a catalogărilor de genul "ştiinţei patologice",  deşi descoperirea este - mai mult ca sigur - doar vârful aisbergului, al unui domeniu mult mai vast, ce ar putea fi denumit fără eroare, ca o "nouă alchimie", fără nici una dintre conotaţiile peiorative ataşate acestui termen, de către detractorii fuziunii la rece, fiind poate una dintre puţinele căi tehnologice, ce ne vor purta în tărâmul considerat, până azi, ca fiind ştiinţifico-fantastic.

Lupta a fost complet inegală şi pentru a nu ştiu câta oară, a câştigat cenzura, pe care aş putea-o considera stupidă, dacă nu aş fi absolut sigur că este interesată, care bloca astfel accesul omenirii la o sursă energetică inepuizabilă, nepoluantă şi paradoxal, imposibil de explicat în contextul paradigmei ştiinţifice actuale, dar uşor de obţinut, cu echipamente aproape rudimentare.

              Motivele pentru care oficialii pot bloca accesul la cunoaştere şi mai ales la surse energetice gratuite, ca în cazul de faţă,  sunt diverse şi cred că se cade a a fi tratate, mai în detaliu, în contextul acestei enigme care este fuziunea la rece.

Societăţile umane cunoscute istoriei, indiferent de etichetele, mai mult sau mai puţin demagogice, ce le sunt încă atribuite - socialism, capitalism, democraţie etc. - au în comun deţinerea puterii materiale de către un grup restrâns de oameni, în principal în virtutea moştenirii averilor, a poziţiilor sociale privilegiate şi a unor monopoluri de bază (alimentare, energetice), menţinerea puterii bazându-se, în principiu, pe o convenţie foarte fragilă: aceea de a nu le fi contestată global autoritatea, printr-o trezire generalizată a omenirii.

Menţinerea monopolului energetic, mai sus amintit, este una dintre condiţiile sine qua non ale consolidării puterii şi deşi adevăraţii noştri stăpâni, nu sunt de găsit printre membrii clasei politice sau academice, aceste mascote subordonate, vor reacţiona întotdeauna cu ferocitate, la ordinul mânuitorilor de bani, pentru a bloca accesul la surse energetice gratuite, care ne-ar putea garanta independenţa materială, mai ales prin eliminarea combustibililor fosili.

Comunitatea academică, în majoritate, este subordonată surselor de finanţare, rezultând astfel o perpetuare a parazitismului ştiinţific, întreţinut de miliardele de dolari ce curg spre domenii sterile şi voi da câteva exemple:

- programul fuziunii la cald - până la momentul lansării documentarului de faţă, însuma finanţări de 40 miliarde dolari, legitimarea fuziunii la rece însemnând începutul sfârşitului, pentru mulţi astfel de "savanţi" de paie;

- programul SETI - se dovedeşte a fi complet inutil de aproape 40 de ani, utilizarea malefică a unor radiotelescoape în cadrul programului militar HAARP (High Frequency Active Auroral Research Program ) fiind, poate, o explicaţie a longevităţii lui;
- încălzirea globală - un fenomen real, dar având drept cauză principală oficială, o minciună sfruntată - nivelul crescut al CO2 rezultat din activităţile umane - impusă printr-o propagandă insidioasă, din care face parte şi documentarul lui Al Gore, "An inconvenient truth" etc.Se strâng tot mai multe mărturii, că în anumite domenii de vârf, condiţia esenţială pentru garantarea finanţării, este acceptarea, în prealabil, a rezultatului cercetării, ceea ce înseamnă că tehnologiile respective există deja, fiind folosite probabil, vreme de zeci de ani, în domeniul militar sau de către oculta planetară, aşa-zisul "inventator" fiind doar o marionetă, care-şi acceptă cu obedienţă rolul de profitor ştiinţific, legitimând falsa descoperire şi beneficiind fireşte de răsplata financiară cuvenită şi de tinichelele onorabilităţii academice, gen premiul Nobel ş.a.m.d.

În acelaşi sens, interdicţiile contractuale de a cerceta domeniile de frontieră şi fixarea a priori a obiectivelor cercetării, par să indice uneori, către împiedicarea descoperirilor "accidentale" incomode, încălcarea acestor precepte putând duce chiar la ruinarea carierei ştiinţifice, aşa cum s-a încercat în cazul profesorului emerit dr. John Bockris, de la Universitatea "A & M" din Texas, cu aportul abjectei mass media, în persoana lui Gary Taubes de la Science Magazine.

Revenind la documentar, în ciuda opoziţiei oficiale, sute de savanţi şi ingineri din întreaga lume, evitând cu grijă folosirea etichetei  - declarată infamă - de fuziune la rece, au repetat experimentele lui Fleischmann şi Pons, în condiţii similare sau folosind chiar apă obişnuită în locul celei grele şi  raportând fără excepţie, repetabilitatea degajărilor calorice excesive, un fenomen inexplicabil - deşi "beneficiază" de zeci de teorii, mai mult sau mai puţin inspirate - care probează indubitabil, prezenţa unei puternice surse de energie, în banala apă planetară.

Efectul caloric nu a fost, de altfel, negat de opozanţi, ci a fost mai degrabă ignorat, la fel cum au fost ignorate şi generarea de heliu-4 şi tritiu, care indicau clar o reacţie de natură nucleară, în interiorul structurii cristaline a catodului de paladiu iar universităţi altminteri prestigioase, ca M.I.T.  pretându-se chiar la falsificarea grosolană a graficelor experimentale.

Confuzia generală a fost uşor de întreţinut, în contextul comun, al interpretării eronate a noţiunilor de ştiinţă şi tehnică, ultima nefiind în nici un caz, o aplicaţie a celei dintâi, ci o precursoare a acesteia, de milenii ştiinţa decretând imposibilul, care este răsturnat, mai apoi, de eretici tehnologici, care de tot atâta vreme demonstrează candizi, contrariul.

Un alt indiciu, mai mult decât şocant, în favoarea ipotezei naturii nucleare a fenomenului, este transmutaţia de metale grele în celulele energetice experimentale, ceea ce repune în discuţie, afirmaţia înrudirii cu alchimia, o ştiinţă extrem de veche, intenţionat eliminată de pe scena istoriei, deşi au rezistat până astăzi peste o sută de mii de cărţi şi manuscrise alchimice, pe care, aparent, nu le consultă nimeni, deşi poate conţin importante taine ale energiei şi materiei.

Negarea ştiinţei alchimice, este încă o mistificare, ce ascunde sau ignoră dovezi valoroase şi voi enumera câteva dintre realizările huliţilor alchimişti, despre care ni se spune că beneficiau de mijloace prea modeste, pentru a putea descoperi ceva util:

- Albert cel Mare (1193-1280) - prepară soda caustică şi descrie primul, compoziţia chimică a cinabrului, ceruzei şi miniului;
- Raimundus Lullus (1253-1315) - a preparat bicarbonatul de potasiu;
- Theophrastus Paracelsus (1493-1541) - a descoperit zincul;
- Basile Valentin (a cărui identitate reală, nu este cunoscută) - a descoperit în sec. XVII, acidul clorhidric şi cel sulfuric;
- Johann Friedrich Botticher (1682-1719) - primul european care a fabricat porţelan;
- Blaise Vigenere (1523-1596) - a descoperit acidul benzoic şi a inventat tehnici sofisticate, de criptare a informaţiei;
- Le Breton, vorbeşte încă de la 1722, despre magnetism şi anticipează multe "descoperiri" moderne în domeniu, în cartea "Clefs de la Philosophie Spagyrique"
- Părintele Castel, în 1728, parcă îl citează pe Einstein : "Am spus că dacă s-ar suprima greutatea luminii, s-ar suprima în acelaşi timp şi lumina ... lumina, sunetul ... sunt urmare a mecanicii şi greutăţii corpurilor naturale... "

şi lista poate continua, Newton însuşi, invocându-i pe marii maeştri ai trecutului, când afirma că mare parte dintre cunoştinţele lui, s-ar datora contactului cu aceştia iar Jacques Bergier, unul dintre pionierii programului nuclear francez, afirmă că a fost avertizat foarte concret, încă din 1937, de ultimul mare alchimist cunoscut, Fulcanelli, privind pericolele dezlănţuirii energiei atomice, deloc necunoscute în antichitate, dacă ţinem cont de radioactivitatea crescută şi prezenţa vitrifierilor, în locaţile vechilor oraşe biblice, Adma, Ţeboim, Sodoma şi Gomora sau la Harappa şi Mohenjo-Daro din Pakistan.

În concluzie, documentarul  dovedeşte, din nou, dacă mai era necesar, potenţialul extraordinar al unei substanţe uimitoare, apa, ignorat de ştiinţa actuală, considerată ca fiind o simplă substanţă inertă chimic, deşi are în componenţă două dintre cele mai reactive elemente cunoscute, hidrogenul şi oxigenul, este solventul universal şi mai presus de toate, reprezintă procentul majoritar al compoziţiei întregului regn viu, vegetal sau animal, prezenţa sau absenţa ei, dictând prezenţa sau absenţa vieţii."